Bine aţi venit !
Pagina web a Casei de Cultură Sulina îşi propune să crească gradul de acces şi participare la actul cultural, să promoveze creativitatea şi creaţia artistică contemporană, concomitent cu sprijinul acordat păstrării obiceiurilor tradiţionale într-un spaţiu multietnic şi multicultural.
În cadrul acestui site, Casa de Cultură Sulina încearcă să prezinte diverse activităţi şi aspecte culturale - parte a colaborării sale şi a parteneriatelor încheiate cu instituţii, organizaţii şi asociaţii de profil - într-o lumină favorabilă ce promovează actul cultural ca pe un important factor al realizării incluziunii şi coeziunii sociale.
Fireşte că o simplă enumerare a activităţilor cu caracter cultural desfăşurate de-a lungul timpului poate fi utilă din punct de vedere statistic, dar aceste pagini îşi propun mai mult, lansând o invitaţie celor interesaţi, aceea de a participa la toate manifestările cu caracter cultural-artistic a căror realizare a devenit un act de mândrie şi onoare pentru oraşul Sulina.
Localitatea Sulina este gazdă pentru numeroşi artişti profesionişti şi amatori care participă la activităţile cultural-artistice ce se derulează în această aşezare de-a lungul anului, spre bucuria turiştilor şi a locuitorilor deopotrivă.
Casa de Cultură Sulina își desfășoară activitatea într-un oraș cu o tipologie multiculturală datorată unei evoluții istorice ce a comasat pe această veritabilă insulă a Deltei o multitudine de etnii. Acestea au conviețuit de-a lungul timpului, datinile și obiceiurile fiecăreia interferând, împrumutând din specificul celorlalte, îmbogățindu-se - îndrăznim să spunem - ca urmare a căsătoriilor mixte și a traiului marcat de o situare geografică cu un profund caracter insular, lipsit de căi terestre de acces către și dinspre „continent“, izolat fiind între apele Deltei Dunării și ale Mării Negre.

Principiul de bază care stă la baza tuturor activităților desfășurate de către Casa de Cultură Sulina pornește de la considerentul că această instituție are rolul unui principal catalizator al activităților cultural-artistice derulate în localitate și în împrejurimi.
Orașul Sulina găzduiește anual o serie de manifestări cultural-artistice ce au adunat multe ediții la activ și al căror ecou este puternic resimțit la nivel regional și național.
Aceste evenimente adună în preajma scenei de vară a orașului mulți artiști cunoscuți, dar și tinere talente aflate în perioada tulbure a căutării unui drum în viață, disputându-și locurile pe un podium imaginar, cu toții dând frâu liber talentului lor și pasiunii pentru artă.
Beneficiind de un cadru natural deosebit, localitatea este vizitată de mii de turiști pe parcursul sezonului cald, aceștia, alături de localnici, fiind beneficiarii acestor momente de înalt rafinament cultural, oferite spre degustare tuturor acelora ce împărtășesc dorința de frumos.
Vizionare plăcută!